Fanii lui Dinamo au făcut spectacol la Ploiești, la primul meci „acasă” al lui Dinamo din acest sezon. Roș-albii au luat cu asalt tribunele micuțului stadion Astra, aproximativ 2.000 făcând deplasarea de 60 de kilometri pentru a-l susține pe Liviu Ciobotariu la primul meci oficial pe banca lui Dinamo.
Cornel Dinu a fost cel care a provocat prima reacție a numeroasei galerii a „câinilor” aseară. Numele lui „Mister” a fost scandat îndelung, semn că fanii roș-albi nu și-au uitat simbolul într-o perioadă grea pentru el.
Petarde „săltărețe”, ca la Brașov Chiar înainte de golul prin care Marius Niculae a deschis scorul, din mijlocul galeriei dinamoviste plasate la tribuna a II-a a început să apară un soi de torțe, identice cu cele care au creat probleme și la finala Cupei României jucată la Brașov în urmă cu două luni. Acestea n-au rămas doar în tribune, ci au fost aruncate și spre teren, fiind cât pe ce să-l lovească pe observatorul partidei, Romeo Pașcu, dar și pe cei de pe banca lui Dinamo. Numai intervenția căpitanului Dănciulescu a calmat spiritele peluzei roș-albe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER